|
|
Enigmaticule, ReVeR.... chiar am vrut sa scriu ieri, sa spun ca Flav are perfecta drepatate in ceea ce a spus.. stiintza intr-adevar se bazeaza pe dovezi, este extrem de incapatinata in senssul ast, pe cand religia, este un subiect extrem de intim la urma urmei, dar eu spun ca nu poate si nu va putea niciodata sa demonstreze ceva.. asa ca, da nu reusesti sa iti creezi propriul sistem religios, nu ai ce face decat sa crezi. Punct.. cu emisferele, sa sti ca treaba nu e deloc asa simpla si nu poate fi catalogata, cum spui tu emisfera stiintelor umane si cea a stiintelor real, simpaticule ReVer, zau ca nu e asa.. practic noi folosim ambele emisfere, dar exista o tendontza a unei dintre ele, de a fi mai acaparatoare.. intr-un fel, sunt mai mult de partea emisferei drepte, dak pot sa zic asa, pentru ca acolo se petre cprocesele de integrare, de asocier, mai importante decat logica.. si eu am zis ca daca putem accepta ideea semnficatiei celor doua emisfer, de ce sa nu o acceptam si pe a doua? problema imaginilor este a nibii de complexa si pe mine chiar m-a preocupat foarte mult.. exista un sistem filozofic, tantra yoga, considerat de altfel cel mai complex sistem folozofic uma, care pune mare accent pe concentrarea pe imagine, pana la contopirea cu ea.. sa faceti urmatorul experiment.. ganditi-va la o imagine simpla, un mar, o lumanare, nu stiu.. si incercati sa pastrati in minte cat mai mult imaginea aceasta.. sincer, eu nu reusesc prea mult timp, pentu ca nu am o minte calma, ordonat, sunt involburata, in continua miscare, de asta daca tin cateva secunde in minte imaginea marului, de ex, f. repede se distorsioneaza, incep sa il vad cojit cu un cutit, incep sa il vad schimbandu-se la culoare si de aici..gata.. se duce naibii imaginea. chiar este un exercitiu extrem de uril, concntrarea pe imagine, nu stiou cati reusec cu adevarat sa o mentine, pur si simplu in minte , fara sa intervina alte imagini distosionante.. asa ca, vezi, e f. complicat ci imaginile, creierul, emisferel si celelate lucruri.
|
|
in rest toate deciziile pe care le iau mi le respecta si daca e contra... ma apuc sa-i explic si ajunge tot ca mine pana la urma. Avea o problema inainte, nu-i placea cand aveam dreptate, cand ne apucam de discutii si imi spunea un lucru eu ziceam ca nu e asa, ii explicam de ce, se enerva, incepea sa tipe cu gandu' ca ma acopera si poate tac, dar acuma accepta 
. Asta cu enervatu' am observat ca nu e chiar singuru' om care asa... sunt destule persoane cunoscute de mine care se enerveaza atunci cand vad ca n-au dreptate si nu vor sa accepte asta, un fel de incapatanare, mai ales ca multi se bazeaza pe "merg cum bate vantu'" nu stau sa se gandeasca de ce e asa ? de ce sa nu fie altfel? daca e mai bine in alt mod?, nu proceseaza alte eventuale posibilitati, avantaje, dezvantaje pur si simplu o iau asa cum e